Măștile ”anti-gripă” și cei 4P din marketing ai domnului Kotler

Să aduci produsele potrivite, exact când au oamenii nevoie de ele – acesta este unul din secretele negustoriei de succes, de peste 3-4.000 de ani, din antichitate. Marketingul de succes se folosește și el de evenimentele din viața oamenilor, de ceea ce ni se întâmplă zi de zi. Iarna, când vine prima zăpadă, se vând sănii pe bandă rulantă. Vara, cine anticipează primele zile călduroase pentru a-și promova sandalele, are cel mai mare succes.

Dar ce te faci când planurile de marketing nu țin cont de toți cei 4P ai dl-ului Kotler: Produsul; Prețul; Promovarea; Plasarea (în raft)? Ai contextul, epidemia de gripă + discuția interminabilă despre coronavirus din China, ai promovarea, ai prețul – dar unde este produsul, adică masca ”anti-gripă”? În mai multe farmacii din București nu se mai găsesc măști medicale anti-gripă. S-au vândut toate și nici prin depozit nu prea mai sunt. Iarna, în plină mediatizare a gripei, lipsește produsul esențial, masca. Îți fac promovare pentru produsul tău și medicii, mesajul este amplificat gratuit de media, dar tu nu ești în stare să aduci produsul.

Ce poți face tu ca om de marketing în aceasta situație? Să încerci să îți faci vocea mai puternic auzită când se iau deciziile de aprovizionare cu marfă. Să explici că dacă produsul lipsește, pierzi oportunități foarte bune. Și eventual să încerci să măsori cumva aceste comenzi neonorate din cauză de lipsă stoc.

Tu ce ai face dacă te-ai ocupa de marketingul unui lanț de farmacii în care lipsesc măștile medicale în mijlocul epidemiei de gripă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: