Preț Promovare LinkedIn: Cât costă campaniile LinkedIn Ads în România

Exact ca la reclamele de la televizor, de la radio sau de pe panourile stradale, și în campaniile de promovare realizate pe LinkedIn oamenii trebuie să vadă de mai multe ori o reclamă înainte să o observe conștient și să înceapă să reacționeze. Foarte puțini oameni reacționează de prima oară când văd o reclamă, doar dacă este un produs pe care și-l doresc foarte mult.

În analiza de preț promovare LinkedIn, trebuie să avem în vedere cele mai noi date disponibile cu privire la utilizatorii acestei rețele sociale: peste 600 milioane de utilizatori la nivel mondial, din care 206 milioane sunt în Europa, rețea disponibilă în 24 de limbi internaționale (date august 2020).

Preț pentru promovarea LinkedIn: Modalități de calcul al costurilor

Prețul promovării LinkedIn are cinci modalități în care se stabilește. Pentru campaniile desfășurate pe LinkedIn de-a lungul anilor am utilizat toate cele cinci variante de preț. Nu există o variantă mai bună decât alta, ci la fiecare campanie, în funcție de produse, clienți, obiective și buget am ales varianta pe care am considerat-o potrivită. Cele cinci variante de preț promovare LinkedIn sunt:

  • Preț promovare LinkedIn la 1.000 de afișări ale reclamei pe LinkedIn. În această variantă, LinkedIn calculează costul promovării pentru fiecare 1.000 de afișări ale reclamei. Aceste reclame pot fi de tip: imagine, banner, video, link sau carusel. La pornirea campaniei, LinkedIn îți estimează costul pentru mia de afișări (CPM) și tu decizi bugetul investit. Recomand utilizarea acestei variante de preț promovare LinkedIn atunci când: campania vine cu produse sau servicii atractive, dorite și așteptate de publicul țintă, astfel că anticipezi multe click-uri pe reclame.
pretul de promovare pe linkedin pentru 1000 afisari
  • Preț promovare LinkedIn pe click. În această variantă clasică plătești pentru clickurile efectuate de către cei cărora li se afișează reclamele. La crearea campaniei, LinkedIn va estima un cost pe click și trebuie să decizi bugetul. Plătești pentru vizitatorii care ajung pe website-ul tău sau pe Landing Page. Recomand utilizarea acestei variante de preț promovare LinkedIn atunci când produsele promovate sunt relativ necunoscute publicului, care încă nu deține informațiile necesare pentru a da click cu încredere. Reclamele vor fi văzute de mulți, dar nu vor avea foarte multe clickuri.
cost pe click la promovarea pe linkedin
  • Preț promovare LinkedIn pentru afișarea video-ului. În această variantă plătești pentru afișările videoclipului promovat către publicul țintă. Dacă videoclipul a început să ruleze câteva secunde pentru un utilizator, se consideră o afișare. Ține doar de tine să reușești să ții publicul să vizioneze cât mai multe secunde din film. Recomand utilizarea acestei variante de preț promovare LinkedIn: atunci când ai una sau mai multe variante de film cât mai convingătoare, profesioniste, care să vorbească despre beneficiile cheie ale produselor tale.
cost de 0,05 euro pentru afisarea filmului catre un utilizator Linkedin
  • Preț promovare LinkedIn pentru conversie efectuată. În această variantă, plătești direct pentru conversiile efectuate de către care interacționează cu reclama. Pe LinkedIn, conversiile pot fi: completarea unui formular de contact, descărcarea unui document, înscrierea pentru participarea la un eveniment etc. Recomand utilizarea acestei variante de preț promovare LinkedIn: atunci când, în fluxul de vânzări, ești absolut sigur că ai o propunere de valoare de nivel ridicat. Trebuie ca oferta pe care o propui clientului în schimbul datelor de contact să fie suficient de atractivă pentru a primi la schimb aceste date.
  • Preț promovare LinkedIn pentru mesaje difuzate în inbox. În această variantă, plătești pentru fiecare mesaj transmis în Inbox-ul de LinkedIn al persoanelor din publicul țintă. Aceste reclame nu se afișează în newsfeed ci în Inbox-ul persoanelor. Recomand utilizarea acestei variante de preț promovare LinkedIn: atunci când vrei să maximizezi șansele ca reclamele să fie văzute de cei cărora te adresezi. Mai vizibil decât în Inbox nu există pentru o reclamă.

În toate cele cinci variante de stabilire a prețului pentru promovarea LinkedIn, primești accesul la rapoarte foarte detaliate cu privire la cei care au văzut și au interacționat cu reclamele tale: de la ce firme sunt, cât de mari sunt firmele, ce funcții au, din ce orașe sunt etc. Rapoartele furnizate de LinkedIn sunt foarte utile pentru planificarea campaniilor ulterioare.

exemplu de preturi promovare linkedin

Instrumentele de vânzări ale LinkedIn – preț promovare

Cele mai performante campanii desfășurate de mine și echipa mea pe LinkedIn au fost cele integrate, compuse din acțiuni de marketing dar și de vânzări. Costurile enumerate mai sus sunt pentru instrumentele de marketing ale LinkedIn. Această rețea socială oferă și instrumente de vânzări, fiecare cu anumite costuri asociate:

  • LinkedIn Sales Solutions. Abonamentele pleacă de la 80 de dolari pe lună și permit trimiterea de mesaje chiar și către persoane cu care nu ești conectat, definirea de leaduri și acces extins la membrii rețelei. La firmele vizate, accesezi lista detaliată a persoanelor cheie și poți alege pe cine vrei să contactezi. Are funcționalități foarte utile.
  • LinkedIn Premium Business. Abonamentele pleacă de la 50 de dolari pe lună și îți oferă posibilitatea de a trimite un număr de mesaje pe lună către persoane cu care nu ești conectat, să navighezi nelimitat printre profilele membrilor rețelei.

Preț Promovare LinkedIn: Abordare integrată de marketing și vânzări

Membrii rețelei LinkedIn sunt bombardați cu foarte multe mesaje zilnic. Dacă o parte din sutele sau miile de contacte postează mesaje pe LinkedIn, toate acestea se vor înghesui în news-feed. În acest ”zgomot” comunicațional, ai nevoie să ieși cumva în evidență și să fii remarcat. Persistența mesajelor tale este unul din secretele succesului pe LinkedIn. În perioada de campanie de promovare pe LinkedIn să ai cât mai multe mesaje publicate, să crească șansele să fii remarcat. Abordarea integrată marketing + vânzări este cea mai potrivită, astfel:

  • Campanii de marketing care să țintească corect, cu mesajele potrivite, publicul țintă.
  • Profile de LinkedIn bine redactate, actualizate la zi.
  • Utilizarea instrumentelor de vânzări care îți permit să abordezi direct publicul țintă.
pret promovare linkedin laptop profil

Preț Promovare LinkedIn: Buget estimativ

Îți voi prezenta mai jos câteva exemple de costuri LinkedIn pentru diferite campanii de marketing realizate de-a lungul anilor

  • Cost per click între 1 euro și 2 euro pentru o campanie de recrutare middle management.
  • Cost de 18 euro pentru afișarea reclamelor LinkedIn către 1.000 de persoane și cost de 1,4 euro pe click – la o campanie de reclamă pentru vânzarea de cărți. La 17.500 de afișări de reclamă, am avut 221 clickuri (rată de click de 1,26%).
  • Pentru un eveniment dedicat antreprenorilor am avut un cost de 40 de euro pe 1.000 de afișări. Costul mare se datorează unei targhetări foarte specifice.

Bonus de reclamă LinkedIn pentru promovare gratuită

Te-ai decis să pornești campania de promovare pe LinkedIn? Perfect!

Sfatul meu este să profiți de ofertele periodice ale celor de la LinkedIn, care îți oferă 50-100 de dolari în credit de reclamă. De cele mai multe ori, deblocarea acestui buget este condiționată de cheltuirea unei sume de bani proprii pe LinkedIn. Verifică în căsuța de email dacă ai primit această oferă deja sau navighează prin meniuri, până găsești o ofertă de ”bun venit” de la LinkedIn. Mare atenție la setarea primei campanii, să fie clară limita de cheltuieli pe LinkedIn, să nu te trezești că aloci mii de euro din prima.

email voucher 50 dolari pret promovare linkedin

Alte costuri ce compun prețul pentru promovarea LinkedIn:

Suplimentar față de costurile de promovare LinkedIn, îți recomand să planifici un buget de reclamă care să includă:

  • Achiziționarea sau realizarea de fotografii, imagini, bannere și filme de promovare.
  • Servicii de marketing LinkedIn livrate de consultanți în domeniu.

Listele pentru LinkedIn remarketing pot fi:

  • Cei care au vizitat website-ul sau o anumită pagină din website.
  • Cei care au văzut măcar o parte (minimum 25%) dintr-un film postat pe LinkedIn.
  • Cei care au completat un formular de contact dintr-o altă postare sau reclamă LinkedIn.

Preț promovare LinkedIn vs. preț promovare alte rețele sociale (Facebook&Instagram)

Promovarea LinkedIn este mult mai scumpă decât promovarea Facebook. Să luăm ca reper costul pe click. La Facebook, o campanie de promovare Facebook poate avea un cost de 0,1 lei pe click – persoana care da click si intra pe site dintr-o reclama. Pe LinkedIn, costul poate fi de 2 euro pe click, adică aproape 10 lei pe click – de 100 de ori mai mare. La LinkedIn ai totuși siguranța că reclama este afișată unor persoane relevante, cu targhetare foarte bună, ceea ce nu este valabil și la Facebook.

Bugetul zilnic pentru promovarea LinkedIn trebuie să fie de minimum 10 euro. La Facebook, bugetul minim este de doar 5 lei – la sponsorizarea unei postări. La LinkedIn, acest buget de început este mult mai mare.

Recomandări finale pentru promovarea pe LinkedIn

  • Testează mai multe variante de reclame în cadrul aceleiași campanii de promovare. Rulează-le în paralel și descoperă ce merge și ce nu funcționează.
  • Pornește campania cu cât mai multe reclame LinkedIn este posibil. Pe parcurs, le elimini treptat pe cele care nu funcționează.
  • Când oamenii văd reclamele tale pe LinkedIn și interacționează cu reclamele brandurilor tale, se întâmplă frecvent să verifice profilele personale și de companie ale firmei, să vadă cu cine ar putea face afaceri. Asigură-te, la lansarea unei campanii pe LinkedIn, că toate profilele cheie sunt actualizate la zi.
  • Lucrează cu ”buyer persona” cât mai detaliat în crearea campaniei pe LinkedIn. Încearcă să obții cât mai multe informații despre publicul țintă căruia i te adresezi și să îi realizezi un profil de cumpărător cât mai detaliat.
  • Creează simulări de buget de reclamă pe diferite scenarii: cât vei cheltui dacă vei afișa reclama către 1.000 de persoane? Dar dacă lucrezi pe click? Câte click-uri ai primi? Cum este mai convenabil?

Ce întrebări ai despre promovarea pe LinkedIn și bugetele de reclamă? De-abia aștept să aflu care sunt neclaritățile sau întrebările tale. Te invit să scrii folosind zona de comentarii de mai jos sau să îmi trimiți un email la adresa alexandra@alexandranedelcu.ro.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s