Inbound marketing înseamnă toate acele activități de marketing efectuate pentru ca afacerea ta să fie găsită rapid de către clienții interesați de produsele și serviciile tale și pentru a avea pe website toate elementele necesare pentru a-i convinge să cumpere. Inbound marketing este un mix între diferite canale de marketing online.
Google Ads, Facebook, Optimizare SEO, newslettere, redactare conținut, articole, studii de caz sau listă de întrebări frecvente (FAQ): Campaniile de Inbound marketing sunt mai laborioase de planificat și durează mai mult, dar oferă rezultate durabile: te ajută să construiești o comunitate de persoane interesate de oferta ta și ai impact foarte bun în vânzări. Vii astfel în întâmpinarea vizitatorilor online, exact cu ceea ce îi interesează pe aceștia.

Inbound Marketing: de ce apreciază clienții servicii noastre
Vânzările tale vor crește în urma campaniilor de Inbound Marketing. Atunci când pe websiteul tău vor ajunge mai mulți vizitatori interesați exact de ceea ce vinzi tu și când vor găsi acolo toate informațiile utile necesare, ei nu se vor mai simți ca și cum cineva încearcă să le vândă ceva, ci ca și cum acolo găsesc modalități de rezolvare a problemelor lor. Vor lăsa garda jos și vor fi mai deschiși la achiziții.
Cei interesați de produsele tale vor ajunge ei la tine, te vor găsi în căutările lor online; Scade efortul de a transmite mesaje de marketing unui număr cât mai mare de persoane, din care probabil că o mare parte nici nu sunt interesați acum de vreo ofertă de-a ta.
Personalizăm la maximum comunicarea cu clienții. Te ajutăm astfel să fii 100% relevant pentru vizitatorii online, indiferent de modurile în care navighează online: celor care caută de pe dispozitive mobile, smartphone sau tablete, le oferim accesul la ecrane de telefon mobil; celor care vor să citească multe informații le oferim documente pe care să și le descarce si apoi să le printeze dacă vor.
Înțelegem comportamentele online ale oamenilor și ne adaptăm comunicarea în consecință. Sunt vizitatori pe orice site care vor doar să-și facă o idee; sunt alții care vor să se informeze; alții care doresc să compare între produse și unii care vor să cumpere pe loc.
Inbound Marketing. Iată cele mai utilizate canale de marketing:
Google AdWords – atragem pe website exact oamenii care îți caută produsele și le oferim conținut personalizat
SEO – pentru utilizarea tehnicilor de optimizare SEO, trebuie ca în primul rând să gândim exact ca un client de-al tău – ce caută el online, ce expresii folosește în căutări, ce așteptări are, ce ar vrea să găsească pe un website. Redactăm texte și articole exact în funcție de aceste lucruri.
Articole, studii de caz, tutoriale și răspunsuri la întrebări frecvente – tot ceea ce este nevoie pentru ca vizitatorul să rămână pe website și să vrea să le cumpere
Stimularea recenziilor și opiniilor clienților – cel mai puternic canal de marketing îl reprezintă recomandările și referințele de la alți clienți. Orice campanie de Inbound marketing are nevoie de așa ceva.
Website usability – audit al website-ului tău. Găsesc vizitatorii rapid pe website cele mai importante informații?
Hai sa discutam despre proiectul tău de Inbound Marketing:
Inbound Marketing vs, Outbound Marketing
Pentru a lămuri ce înseamnă Inbound Marketing, hai să clarificăm ce este Outbound Marketing-ul. Prin Outbound Marketing înțelegem toate acele activități clasice de marketing, ce întrerup audiența din activitatea obișnuită și încearcă să-i capteze atenția în mod intruziv. Exemple de Outbound Marketing: reclame la radio și la televizor, bannere online, pop-uri pe site-uri, panouri stradale etc. Problema cu Outbound Marketing este că oamenii sunt bombardați zilnic cu mii de mesaje comerciale, de dimineață până la culcare, așa că și-au dezvoltat mecanisme de ignorare a Outbound Marketing-ului.
Inbound Marketing îți propune o nouă abordare cu care să ajungi la clienții tăi. În loc să îi bombardezi cu reclame, în Inbound Marketing obiectivul este să atragi atenția publicului țintă prin ”conținut” interesant, prin materiale atractive. ”Conținutul” acesta poate fi: articole pe blog, mesaje în social media, documente, newslettere. Tehnicile prin care acest conținut ajunge la publicul țintă sunt de tip: optimizare SEO, reclame Google Ads. În Inbound Marketing, trebuie să gândești toată strategia de redactare a articolelor plecând de la nevoile și interesele publicului vizat. Totul trebuie realizat cât mai atractiv vizual și comunicat într-un mod elegant, neintruziv.